Lecția de prosperitate pentru adolescenți

Mi-aș dori un telefon de ultimă de generație, așa cum am văzut aseară în reclama TV. Sau cum are colegul de banca. Și alți 4 colegi de clasă.

Aceste gânduri fac inima să tânjească după un gadget similar.

Eu am un telefon de anul trecut, care a fost de mult depășit ca nivel de tehnologie. Nu mai sunt în centrul atenției. Uneori poate că nu sunt suficient de „cool” pentru anumite grupuri. Stau și mă întreb: „Oare doresc cu adevărat să mă alătur unor oameni pentru care obiectele sunt mai importante decât oamenii? Decât gândurile și sentimentele mele? Oare e mai important obiectul telefon decât glumele mele, decât susținerea pe care le-am arătat-o în situații dificile? Oare chiar nu mai contează zilele în care am învățat împreună pentru examen?”   

Deși la prima impresie excluderea din colectivitate mă doare, nu mă pierd cu firea și caut soluții. Aș putea să încerc să fac rost de bani pentru telefonul dorit. Dar, cu toate eforturile mele, peste câteva luni voi fi în aceeași situație, pentru că, între timp, vor apărea modele noi, iar colegii mei care provin din familii mai înstărite nu vor întâmpina dificultăți să le achiziționeze.

Dar stai! Am mai multe opțiuni:

– dacă sunt, într-adevăr, apreciat de acești oameni, mă vor menține în grup chiar dacă nu am gadget asemănător, mă vor lăsa să mă familiarizez cu modelul, împrumutându-mi-l când ne vedem

– pot să caut alt grup de amici, cu care să împărtășesc valori comune; acest lucru pare dificil la început, îmi este greu să mă rup de trecut (în termeni de specialitate se definește ca fiind „rezistența la schimbare”)

De obicei, cei care nu au lucruri moderne, ultimul răcnet, stau mai în spate pentru că nu sunt populari și, de multe ori, suferă în tăcere. La fel ca mine, nu sunt apreciați la adevărata valoare.

– pot să mă întreb ce e important pentru mine și de ce; în funcție de răspuns să decid ce voi face în continuare

Fiecare are un set de valori, de aceea răspunsurile sunt diferite de la o persoană la alta.

Exersez un raționament logic:

Iau în considerare să fac rost de bani, să mă angajez, dacă vârsta mi-o permite. Să lucrez la McDonald’s în vacanță, de exemplu. Cu banii câștigați pot să îmi cumpăr telefonul visat sau o chitară, eventual și niște lecții, să merg în excursie, să îmi cumpăr cărți, sau să îi fac praf pe colegi la club/discotecă… etc.

Decizia depinde de prioritățile din acel moment. Este vorba de prioritizarea necesităților. E un calcul simplu: achiziționarea unui produs, înseamnă renunțarea sau amânarea dobândirii celorlalte. Uneori pot să aleg să investesc toți banii într-un singur produs/serviciu pe care îl consider mai important, alte ori pot să aleg să îmi satisfac mai multe nevoi de valoare mai mică, cu un grad de satisfacție mai redus, dar cu efecte pe o perioadă mai îndelungată.

Nu există decizii bune/greșite atâta timp cât ești împăcat cu ele. Pentru a elimina frustrările, nu mai reveni asupra deciziei, după efectuarea „achiziției”. Trebuie doar să te asiguri ca ai luat cea mai bună decizie pe baza informațiilor pe care le aveai în acel moment și să acționezi. Dacă, după aceea, constați că nu ești pe deplin mulțumit, nu trebuie să te lași copleșit de gânduri toxice de genul „Mai bine alegeam varianta 2”.

Nu știi cum te-ai fi simțit în realitate, totul e doar o proiecție mentală.

E mult mai util ca în această situație să faci o reevaluare a necesităților, să reiei raționamentul, să cauți noi mijloace de realizare a acestora. Cu exercițiu, vei învăța sa îți prioritizezi preferințele, nevoile, să îți planifici economiile.

Trebuie să avem grijă să fie dorințele și nevoile noastre, nu manipulare externă. Să nu fie vorba de orgoliu, de dorința de a-i egala pe alții, de a urma îndemnul unei reclame.

De exemplu, eu am ales sa îmi mobilez casa în stilul clasic, cu mobilă masivă. Prietena mea a ales stilul modern, mai sumar, pentru că nu îi place aglomerația, devine claustrofobă când nu are suficient spațiu. Vărul meu a ales același stil modern și sumar, dar cu altă motivație: a preferat sa cheltuiască banii în vacanțe, pentru că simte nevoia de relaxare de mai multe ori pe an, el consideră că investiția în obiecte casnice e o cheltuială inutilă.

La fel derulez raționamentul și în alte situații: aleg dacă să îmi fac abonament la sală sau să merg la concert, dacă să îmi cumpăr mașină și să renunț la vacanțe un timp….

Pentru orice decizie trebuie să ai în vedere banii disponibili și costul îndatorării. Mulți se bucură de achiziții în rate pentru că pot beneficia imediat de un produs plătind sume mai mici o perioadă lungă de timp. Când iei astfel de decizii trebuie să îți fie clar în minte că, până la momentul rambursării datoriei, va trebui să te abții de la alte achiziții sau să faci unele de valoare mai mică, astfel încât să nu te înglodezi în datorii.

Dacă nu reușești să gestionezi dorințele și vei continua să achiziționezi „pe credit/pe datorie”, cel mai probabil vei fi stresat cu obținerea fondurilor pentru plata acestora, va crește nivelul de stres, vei ajunge să nu te mai bucuri de obiectele/serviciile care ți se păreau atât de frumoase/utile. Viața nu mai e prilej de bucurie, totul devine o corvoadă.

Te bucuri pe moment, ți se pare ca ai găsit soluția, dar în fapt e vorba de o amânare a problemei. Vei ajunge să acumulezi datorii și, în scurt timp, vei ajunge sclavul lor. În plus, revenind la exemplul telefonului, în scurt timp va apărea un model nou. Vei ajunge în situația să fii posesorul unui telefon vechi și cu datorii, vei fi limitat pentru că nu vei mai avea resurse pentru a-ți satisface alte nevoi (ți s-au rupt încălțările, colegii au decis să plece într-o excursie și ai vrea și tu să participi, etc.).

    

Cu exercițiu vei învăța să te detașezi de reclame, să delimitezi corect adevăratele nevoi de „mofturi”.

Cei care nu reușesc de mici să își întărească autocontrolul pentru a rezista ispitelor ajung, de cele mai multe ori, să își dedice viața în slujba comercianților, muncind fără încetare pentru a plăti bunuri care nu le sunt necesare.

Să „deschidem ochii” să privim în jurul nostru. Și „ochii minții”!

Reguli de aur pentru o viață fericită:

  • Fiecare este unic, e necesar să evaluăm și să ne delimităm nevoile de ceea ce e la modă/ce au alții/ce auzim sau vedem în reclame. Să avem în vedere propriul set de valori. Atenție la adevărata motivație!
  • Să prioritizăm nevoile și să analizăm posibilitățile de îndeplinire a acestora. Să analizăm rațional, cu mintea, nu cu inima.
  • Să facem un plan de acțiune și să îl respectăm. Să îl actualizăm ori de câte ori intervin modificări.
  • Să nu pierdem timpul cu regrete (era mai bine dacă procedam altfel, sau dacă alegeam să îmi îndeplinesc altă dorință…).
  • Să apreciem și să ne bucurăm de ceea ce avem, să nu ne concentrăm atenția pe ceea ce ne lipsește.

=================================================================

=================================================================

Grădina de zarzavat

Ioana, copil fiind, mergea în fiecare de vară la bunici. Îi plăcea să își petreacă zilele aproape de ei, luând parte la diferitele activități din gospodărie.

Cel mai mult îi plăcea să se ocupe grădina de zarzavat. Primise spre folosință o mică parcelă, în care planta câteva fire din răsadurile bunicii. Apoi le îngrijea cu deosebită atenție. Avea grijă să le ude, dar numai atât cât trebuie. Uneori plăntuțele reușeau să ajungă la maturitate și atunci se bucura să culeagă roadele muncii ei. Dar acest lucru nu era întotdeauna posibil. Grădina ei se afla la umbra unor copaci, iar plantele iubitoare de soare nu reușeau să rodească înainte de terminarea vacanței.

Într-un an, firele de varză s-au prins. Se dezvoltau frumos, iar Ioana nu mai putea de bucurie când vedea cum cresc cele cinci frunzulițe și din ele începe să se contureze o varză, ca aceea pe care o cumpăra cu mama din piață.

Dar, într-o bună dimineață, Ioana s-a întristat peste măsură – în grădina ei scăpaseră puii de la cloșcă și ciuguliseră tot, iar din frumoasele frunze de varză nu mai ramăseseră decât nervurile. Era imposibil ca planta să se mai regenereze și să rodească. În anul acela cultura fusese compromisă.

Mi-am adus aminte de povestea Ioanei pentru că, de multe ori, în viața de adult, trăim dezamăgiri la fel puternice ca a ei. Începem o activitate, muncim mult să o punem pe picioare și, înainte să culegem roadele, scapă în lan turma de oi și calcă totul în picioare.

Am o veste bună pentru cei care au ajuns în situații similare. Dacă săpăm și îngrijim terenul, pe acea parcelă putem sădi mai târziu alte plante și putem cultiva alte legături. Nu contează dimensiunea terenului; ca să obținem rezultatele dorite, important este să fie o cultură potrivită acelui pământ (ex. dacă avem o curticică nu vom cultiva cereale, ci putem alege legume sau plante aromatice).

Dacă, din întâmplare, terenul se dovedește a nu fi fertil pentru semințele noastre, nu trebuie să intrăm în panică, trebuie doar să căutăm un alt lot, o parcelă mai rodnică, un mediu propice pentru ele sau poate chiar alte semințe.

Există pe lumea asta un teren bun pentru fiecare sămânță.

=================================================================

=================================================================

Când instruim copilul pentru acordarea de prim ajutor

Ascultând deunăzi o prietenă povestind ce senzații tari a încercat săptămâna aceasta în legătură cu activitățile copiilor, am realizat ca am omis un aspect important din educația copilului: acordarea primului ajutor în caz de accident.

De unde a plecat povestea? În fapt, copilul s-a întors de la școală în timp ce mama vorbea la telefon:

Mami , să îți spun ceva.

Mami l-a apostrofat și l-a lăsat să aștepte până a încheiat discuția. Între timp, copilul se dezbrăcase, dar și-a păstrat căciula pe cap. Mami l-a chemat să discute, însă mai înainte l-a rugat să își ia căciula de pe cap, dar el s-a încăpățânat să o păstreze.

– Ai luat o nota mică?

– Nu!

– Te-ai certat cu vreun coleg?

– Nu!

– Bine, hai să ne așezăm pe canapea să discutăm. E cald, suntem în casă, vei transpira… te rog să îți dai căciula jos.

– Nu!

După atâtea refuzuri a avut o revelație:

– Ți-ai spart capul?

– DA! În pauză m-am împiedicat și m-am lovit cu capul de bancă. Am fost puțin amețit, dar am rămas la testul de matematică. Doamnei nu i-am spus nimic, mi-a fost frică să nu mă certe sau să îmi scadă nota.

– De ce nu te-ai dus la cabinetul medical?

– Se terminase programul și doamna asistentă plecase.

– Și colegii ce au făcut?

– Nimic. Nimeni nu a îndrăznit să spună nimic. Eu m-am tamponat cu un șervețel, apoi mi-am pus căciula pe cap. Nu a curs mult sânge, doar m-am simțit amețit.

Din fericire, nu au existat urmări grave, dar cu această ocazie mi-am dat seama că nici eu nu mi-am instruit copilul ce să facă în caz de accident. Nu am cunoștință să se fi purtat discuții pe această temă în timpul grădiniței sau al orelor de curs, de la școală. Din nefericire, unitățile școlare nu au angajat personal medical full-time.

Probabil ca voi avea o discuție serioasă cu el pornind de la această întâmplare. Corespunzător vârstei copilului trebuie să stabilim împreună când se poate descurca singur și ce are de făcut, dar și împrejurările în care trebuie să ceară ajutor de la adulți, și care ar fi aceștia, în funcție de situație.

=================================================================

=================================================================

Cum m-am îmbogățit spiritual din SFATURILE UNUI DIAVOL BĂTRÂN

Sfaturile unui diavol bătrân către unui mai tânăr (de C.S. Lewis) se prezintă sub forma unei colecții de scrisori ale bătrânului drac Sfredelin către nepotul său Amărel, prin care îl îndrumă cum să îl ademenească pe “pacientul” său, cum să îl sustragă de la calea credinței. În timp ce Dumnezeu își lasă fii liberi “să umble singuri pe cale”, diavolul caută prin tot felul de mijloace să-i corupă.

Autorul atrage atenția asupra direcției descendente a societății și realizează, indirect, un ghid al reperelor morale și spirituale pe care îl prezintă cu umor, într-o manieră accesibilă oricărui cititor. “Cel mai sigur drum către Iad este cel treptat – panta ușoară, moale la călcat, fără curbe bruște, fără kilometraj, fără indicatoare.”

Oamenii acceptă ușor noțiunea de draci în viața cotidiană pentru că acestora li s-a creat o imagine haioasă (au coarne, poartă ițari roșii, etc).

Am extras câteva stategii de valorificare a slăbiciunilor umane pe care diavolii le practică:

  1. Ignoranța – oamenii nu trebuie să citească, să se preocupe de știință, ei sunt înrobiți impulsurilor banale. Cât timp au mintea ocupată aiurea, altcineva decide pentru ei. „Noi cel mai bine lucrăm ferindu-le mintea de idei”.

Chiar dacă citește o carte prețioasă, omul nu capătă înțelepciune din lectură pentru că nu își pune întrebarea corectă, dacă afirmația e adevărată sau nu, ci pornește să analizeze alte detalii – Cine l-a influiențat pe autor, în ce măsura afirmația e coerentă cu ce spune autorul în alte cărți, etc.

La fel se întâmplă cu analiza modelelor/curentelor de gândire – În locul întrebărilor elementare: „E dreaptă? E prudentă? E posibilă?” Diavolul îl face pe om să se întrebe: „E oare în ton cu mișcarea generală a timpului? E progresivă sau reacționară? E pe direcția în care merge istoria?”

  1. Distragerea de la a trăi în prezent” – Dumnezeu i-a sortit pe oameni eternității și dorește ca ei să se concentreze fie asupra etenității ca atare, fie asupra clipei prezente. Viitorul este incert și diavolul pune accentul pe acesta, ca mintea oamenilor să se umple de iluzii: neatenți la momentul de față, ei sunt gata oricând să calce în prezent poruncile divine.

„Recunoștința privește înspre trecut, iar iubirea către prezent; frica, avariția, dorința carnală și ambiția privesc înainte.”

  1. Dezvoltarea orgoliului – în toate planurile: social, sexual și intelectual.
  2. Deturnarea distracției – “Distracția e îndeaproape înrudită cu bucuria – un soi de șpriț emoțional agitat de instinctul ludic”, dar diavolul o folosește ca să îi distragă pe oameni de la ce ar trebui să simtă sau să facă.

De asemenea, simțul umorului e răstălmăcit și folosit în dizolvarea rușinii – omul poate face aproape orice îi trece prin cap fără să stârnească oprobiul celor din jur dacă știe cum să dea totul pe glumă. Astfel, meschinul, îi lasă pe alții să plătească pentru el dar se bate cu pumnii în piept și face haz pe seama fraierilor. La fel, lașitatea sau cruzimea împănate cu exagerări umoristice pot trece drept haioase.

  1. Risipirea bunătății interioare – În sufletul omului stau amestecate ceva bunavoință și ceva răutate, dar diavolul încearcă pe prima să o împrăștie aiurea, pe indivizi pe care nu îi cunoaște, iar răutatea să fie revărsată asupra celor din jur.
  2. Abaterea atenției prin diverse strategii:
    1. Când omul e atent doar la viața lăuntrică, uită îndatoririle pe care le are către cei din jur.
    2. Aplicarea de dublu standard: omul pretinde ca orice afirmație face să fie luată ca atare, dar judecă spusele celorlați cu suspiciune, descifrând intenții ascunse, etc.
  3. Accentuarea incertitudinilor și neliniștilor – diavolul face ca omul să nu înțeleagă că frica de azi e crucea pe care o are de purtat, el face ca omul să se gândească doar la temeri, să le accentueze (în fapt, ele nu se pot întâmpla toate deodată).
  4. Încurajarea extremelor – pentru că distrag atenția de la Dumnezeu:
    1. Când vremurile sunt agitate (revolte, război) – pune gaz pe foc;
    2. Când vremurile sunt călduțe, liniștite – spiritul este atras spre moliciunea somnului. Omul este încurajat să lâncezească, televizorul având rolul lui pentru aceasta.

“Nimicul este foarte tare: îndeajuns de tare încât să dea pe apa sâmbetei anii cei mai buni din viața unui om”.

  1. Exagerarea – Diavolul are interesul de exagera totul, de exemplu:
    1. Plăcerea mâncării duce la lăcomie;
    2. Setea pentru noutate absolută scade plăcerea, crește dorința. Noutatea mereu împrospătată costă bani, ceea ce se traduce prin avariție și/sau nefericire.
  • “Lăcomia moftului, nu lăcomia excesului” – conceptul de lăcomie a fost transformat, astfel încât omul nu mai este conștient de această noțiune. Diavolul se bazează pe satisfacerea simțurilor, chiar și cu cantități mici. În fapt, cantitățile nu contează atâta timp cât se trezește în om cheful de ceartă, lipsa de îngăduință, nerăbdarea, gija exagerată față de sine. Autorul dă exemplul unei doamne care merge la restaurant și insistă să primească exact cantitatea și modul de preparare solicitat. “Pentru că ce vrea ea nu e mult, oricum mai puțin costisitor decât ce i se oferă, ea nu va numi niciodată lăcomie ÎNCĂPĂȚÂNAREA ei de a primi exact ce vrea, oricât de mare bătaie de cap ar produce altora”.
  • Lipsa de comunicare – ILUZIA CONFLICTULUI GENEROS: oamenii nu își exprimă dorințele, fiind alimentate frustrările și conflictele. Întrucât fiecare încearcă să vină în întâmpinarea presupuselor dorințe ale celuilalt, părțile implicate vor sfârși prin a face lucrul care niciunuia nu îi convine, cu sentimentul că fiecare și-a făcut datoria.
  • Exploatarea ideii de Lipsă de egoism – Omul nu își ajută aproapele pentru a-l face fericit pe acesta, ci ca să simtă că, oferind ceva, este lipsit de egoism. Astfel, femeia înțelege să se ocupe de problemele altora, iar bărbatul să nu facă probleme altora.

“Pe când femeia caută să se facă utilă, iar bărbatul să respecte drepturile celorlalți, și unul și altul ajung, fără vreun motiv aparent, să-l considere pe celălalt un monstru de egoism”.

  • Falsa spiritualitate este încurajată – Oamenii se roagă la un amalgam (crucifix, icoană, etc). Diavolul abate rugăciunea de la divinitate, omul nu este lasat să o adreseze corect: “nu spre cel care cred eu că ești, Doamne, ci spre cel ce ești Tu, așa cum singur Te cunoști”.

De asemnea, se distrage atenția minții omenești de la ceea ce este și a făcut Isus,  Îl transformă într-un simplu învățător.

  • Simțul proprietății – se ascute în om simțul proprietății, indiferent de obiectul acesteia. De regulă, omul crede că timpul e dreptul lui naștere. De fapt, omul nu poate nici să creeze, nici să țină în loc o singură clipă; timpul îi este în întregime dăruit.

“Simțul proprietății se hrănește nu doar cu mândrie, dar și cu proasta judecată.”  Astfel, se ajunge de la “ghetele mele”, prin “nevasta mea” la “Dumnezeul meu”. Cu cât omul are mai multe pretenții de la viață, cu atât mai des se va simți dezamăgit și rănit, în consecință îi va crește nemulțumirea.

  • Propagarea invidiei – declanșarea unei mișcări generale de discreditare și eliminarea formelor de excelență umană (morală, culturală, socială sau intelectuală), în numele DEMOCRAȚIEI. Se dezvoltă spiritul lui Sunt la fel de bun ca tine.

“În afara arenei politice, despre egaliate nu vorbesc decât cei care se simt în vreun fel inferiori […] detestă orice tip de superioritate care s-ar manifesta la alții; ajung să o denigreze, să o vrea ștearsă cu buretele.”

  • Afectarea sistemului de învățământ – copiii care se dovedesc apți de un nivel superior să fie ținuți pe loc, democratic, în grupa lor de vârstă, doar pentru ca ceilalți copii să nu se aleagă cu vreo traumă, diferențele individuale, naturale, fiind mușamalizate.
  • Distrugerea indivizilor – sub sloganul “Soarta națiunilor în sine este mai importantă decât soarta indivizilor”.

“Oamenii sunt amfibieni – jumătate spirit, jumatate animal”, ei sunt într-o permanentă oscilație. „Ca spirite ei iau parte la lumea eternă, dar ca animale locuiesc în timp” și a fi în timp înseamnă a se supune schimbărilor, experimentând realitatea bucată cu bucată. Pentru a-l ajuta pe om să parcurgă etapele, Dumnezeu a pus în balanță înclinația spre schimbare cu înclinația spre permanență și a creat RITMUL (anul, anotimpurile, posturile în anul liturgic, etc.).

Marii păcătoși sunt conștienți de faptele lor, de vina lor, existând posibilitatea ca ei să se căiască și să revină pe calea divinității în orice moment. În vreme ce dracii istovesc oamenii cu neabătută ispită, Dumenzeu nu îi manipulează pe oameni, așteaptă ca ei să dorească să “învețe să umble singuri” și se mulțumește chiar și cu „mersul împiedicat”.

****

Depinde de fiecare dintre noi cum lăsăm această carte să lucreze în interiorul nostru: dacă vom utiliza noile informații pentru a-i determina pe cei din jur să ne fie de folos în atingerea unor interese, sau dacă ne vom opri să medităm asupra unor slăbiciuni personale (de care nu am fost conștienți până acum), în scopul remedierii lor.

error: Content is protected !!