PAVEL CORUȚ – extrase 

Printre cele mai importante achiziții de personalitate din viața noastră sunt conștiința, caracterul și voința

Conștiința: termenul „conștiință” este derivat din termenul latin „con scientia” care înseamnă „cunoaștere”.

Conștiința este sentimentul înțelegerii existenței personale și a integrării ei în univers. Este forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. De asemenea, conștiința poate fi considerată și ca un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale.

Noi cunoaștem lumea atât în mod nemijlocit, cu ajutorul organelor de simț, cât și în mod superior, cu gândirea ajutată de limbaj, memorie, imaginație. Cunoașterea înseamnă achiziționarea de informații despre realitatea înconjurătoare, în mod inconștient și involuntar sau în mod conștient și voluntar, în cazul cunoașterii superioare. Inițial, înzestrați nativ cu instincte, cunoaștem lumea în mod inconștient și involuntar. Pe măsură ce creștem, învățăm prin imitarea celor mai în vârstă [părinți, frați mai mari etc.], apoi, în mod conștient și voit. Achiziționăm informațiile cele mai diverse, începând de la universul familiei și până la Cosmosul în care trăim. Cu cât părinții și educatorii sunt mai culți și mai pricepuți la transmiterea de informații, cu atât învățăm mai mult, cunoaștem mai multe și ne dezvoltăm conștiințele mai bine. De la o anumită vârstă, care variază, noi încep să achiziționăm informații pe cont propriu, în mod voit și conștient, din diferite surse: manuale, tratate, internet, televiziune etc. Acest proces de cunoaștere complexă și de formare a conștiinței durează întreaga viață, chiar dacă nu suntem conștienți de el.

Caracterul constă în ansamblul trăsăturilor esențiale, care se exprimă în activitatea omului în mod stabil și constant. El nu este înnăscut, ci se formează, se dezvoltă și se întărește din copilărie și până la maturitate. Toți oamenii au caractere, dar acestea variază de la extrem pozitiv și până la negativ. Noi observăm aceste caractere în manifestările stabile, derivate din orientarea față de valori a individului (concepțiile despre lume și viață, atitudinea față de sine însuși și față de alții), precum și în trăsăturile de voință. 

Voința constă în capacitatea omului de a-și atinge scopurile stabilite în mod conștient, prin mobilizarea forțelor psiho-fizice necesare învingerii obstacolelor spirituale și materiale interpuse între el și scopuri (trebuie să fie realiste, pragmatice, oportune, morale și legale). Ea se poate manifesta prin inițierea și susținerea unor activități sau, din contra, prin frânarea, diminuarea sau amânarea unor acțiuni. Voința joacă rol de reglaj voluntar și conștient al afectivității, gândirii, imaginației, vorbirii, faptelor și comportamentului uman.

Deseori, oamenii cu voințe puternice îi depășesc pe cei mai inteligenți, dar înzestrați cu voințe mai slabe. Voința este unealta cu care omul acționează asupra destinului personal. Energia volitivă asigură un caracter hotărât, specific omului de acțiune și de mari succese. Curajul de a avea scopuri curate și de a acționa tenace pentru atingerea lor indică un caracter puternic, activ și moral. Voința mobilizează gândirea rațională, strunește toate emoțiile negative care ne-ar afecta moral sau material. Voința ne ajută să depășim toate necazurile și greutățile apărute în viața noastră. Voința ne susține eforturile conștiente și autosugestive de perfecționare a propriei personalități.
Toți oamenii posedă voințe, dar nu de aceeași forță și rezistență. Călirea voinței începe din copilărie și se extinde până la maturitate. În acest scop, se folosesc condiționări psihice, exerciții, autosugestia și sugestia. Cu cât ne mobilizăm mai mult și mai des voința, cu atât o călim și obținem rezultate mai bune în domeniile care ne interesează.

Dacă dorim să achiziționăm informații multe și corecte trebuie să învățăm operațiile gândirii logice: judecata, raționamentele inductiv și deductiv, analiza și sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea și concretizarea. 

Gândirea se defineşte ca procesul psihic cognitiv care reflectă în mod abstract şi general esenţa lucrurilor şi a relaţiilor dintre ele, utilizând limba sau alt sistem de semne ca instrument, şi are drept produse noţiuni, judecăţi, raţionamente.

A gândi înseamnă a accesa o informaţie, a o reprezenta mental, a raţiona despre ea, a elabora judecăţi, soluţii şi decizii privind informaţia dată.

FLORIN COLCEAG

harta mentală: aici

despre educație: aici

DANIEL DAVID → Despre controlul manipulării și contaminării psihologice: aici

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN → Puterea minții: aici

relația creier-viață psihică: aici

 

 

error: Content is protected !!