Oamenii sunt adesea nerezonabili, iraţionali şi egoişti…
Iubește-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
Fii de succes, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.

Onestitatea și sinceritatea te vor face vulnerabil
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, poate fi dărâmat într-o zi
Construieşte, oricum.

Oamenii au nevoie de ajutor, dar te vor ataca dacă îi ajuți
Ajută-i oricum.

La urma urmei, totul este între tine şi Dumnezeu…
Nu a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Maica Tereza

 

Cu toții vorbim despre dezvoltare personală sau spirituală, însă nu cunoaștem complexitatea acestui proces. Nu ne putem dezvolta personal dacă nu ne dezvoltăm și spiritual, adică să cunoaștem mecanismele psihologice și energetice nevăzute.

Înainte de a ne implica într-un astfel de proces trebuie să ne oprim pentru câteva clipe și să ne gândim: Ce vreau eu de la viața mea? Ce vreau să fac pentru mine, în numele meu și cu mine? Ce vreau să se întâmple?

Doar așa putem deveni organizatorii și regizorii propriei vieți și putem trăi cu adevărat, nu pur și simplu să existăm în viață. Astfel, ne vom da seama ce instrumente (abilități, capacități, deprindere) deținem și care ne mai lipsesc pentru a ajunge unde ne-am propus: poate avem nevoie de mai multă concentrare, memorie, de o abilitate mai crescută de comunicare (logică, afectiv-emoțională, verbală-nonverbală-paraverbală etc). În plus, trebuie să apelăm mereu la specialiști care au calificarea necesară pentru a ne învăța, nu unor oameni cărora doar li se pare că știu și răspândesc informații. Mulți oameni vorbesc exclusiv din cărți, însă nu au îndrăzneala să practice ceea ce teoretizează.

Evoluția spirituală oricum există, numai că unii oameni înaintează mai repede și o iau înainte. Ceilalți oricum se vor dezvolta, numai că vor face acest lucru prin suferință, atunci când însăși viața îi va impinge în anumite situații. Viața în sine se modifică tot timpul, merge ca un tăvălug către un scop bine determinat de Creator și, vrând-nevrând, valul îi va împinge colectiv spre o dezvoltare spirituală colectivă. Această dezvoltare nu este întotdeauna plăcută, ea se poate face prin mecanisme destul de dureroase și neplăcute: războaie, foamete, cataclime naturale, epidemii. Toate acestea au și o funcție de dezvoltare spirituală, pentru că în urma unor astfel de evenimente, viziunea colectivă asupra realității se poate schimba foarte rapid.

Dar așa sunt mecanismele vieții: ori omul se dezvoltă și merge înainte, coincide cumva tot timpul cu linia trasată de însuși Creatorul ori va face colectiv această dezvoltare. Astfel, omul care are o viziune adecvată asupra realității face mai puține greșeli pentru că va cunoaște mecanismele vieții și raporturile de forțe, deci cunoaște semnele de circulație prin viață. În schimb, cel care nu dorește să se dezvolte are o viziune falsă asupra realității și, din cauza aceasta, deseori el va fi dezamăgit. Dar și așa este bine, pentru că a se dezamăgi înseamnă că până atunci el a fost amăgit, iar acum are cu o iluzie mai puțin. Acest lucru doare deseori, pentru că până atunci el avea ceva, chiar și o paradigmă greșită asupra realității, dar era a lui și și-o apăra cu maximă înverșunare. Acum a pierdut-o și pe asta, dar în loc nu a pus nimic și a rămas un gol.

Paradigma falsă asupra realității este păstrată pentru că, pe bună dreptate, majoritatea populației globului încă nu este pregătită pentru a înțelege o altă paradigmă. 

Spiritualitatea este, înainte de toate, o anumită trăire lăuntrică, ce dă naştere căutărilor şi scopurilor orientate către un astfel de sens al vieţii. 

Lumea aceasta este rodul creaţiei unui Demiurg. Tocmai din acest motiv există legi omeneşti şi supraomeneşti, există realitate şi suprarealitate, există legi personale şi suprapersonale, există evoluţie socială şi suprasocială, există legi sociale şi cosmice.

Dacă există o lege cosmică, înseamnă ca aceasta a fost creată de un Legiuitor.

Lume multă, oameni puțini

Fiecare om are o menire, care este și „omenirea” sa, adică să trăiască în omenie și să fie omenos: să își dezvolte în timpul vieții o structură de tip uman, nu de tip animal sau de tip biorobot.

Noi avem structuri cerebrale care se ocupă de viața socială, dar și de dimensiunea ecologică și cosmică. Nevoia de conectare cu pământul, cu natura, cu cerul, cu planetele, cu universul derivă tocmai din această dimensiune a noastră cosmică. 

Este evident faptul că am deviat enorm de la modelul natural și cosmic, rezultatul fiind nivelul foarte scăzut de conștiință al umanității. Un instrument extraordinar de util în revenirea la normalitate (prin corectarea erorilor noastre) este analiza diferitelor patternuri din natură și univers. Acest demers ne îmbunătățește capacitatea de gândire sistemică, mintea începe să funcționeze și va avea acces la informația de mediu. Dacă învățăm să vedem patternurile, lucrurile devin mai clare, analizele devin mai simple, iar mintea devine mai complexă. 

Deși multipotența și multivalența universului nu se lasă prinsă doar într-o analiză de patternuri, noi putem vedea mai ușor creația lui Dumnezeu pretutindeni identificând aceste patternuri. Dezvoltarea noastră spirituală depinde exclusiv de înțelegerea faptului că trăim atât în cer („cu capul în nori”), cât și în plan material („cu picioarele pe pământ”).  Nu putem ignora niciun plan al existenței noastre.

Chiar și geometria sacră reprezintă tot patternuri, dar a căror descifrare a fost aproape uitată, iar noi am rămas numai cu forma. Geometria sacră reprezintă forma pe care o creează un anumit tip de frecvenţă. Altfel spus, materia întreagă există datorită faptului că energia acestei materii este menţinută într-o anumită stare, ca substanţă a vibraţiei. Este baza creaţiei. 

Toate tiparele creaţiei tridimensionale, inclusiv forma umană, sunt constituite din legături energetice. Avem nevoie să studiem toate aceste tipare.

=================================================================

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN

→ Cine suntem: aici și aici

→ Cine suntem, încotro ne îndreptăm: aici

→ Viața… după pragul morții: aici

→ Viața sănătoasă. Lumina divină – Lumina din noi: aici

→ Dumnezeu și știința viitorului: aici și aici

→ Miracolul nașterii și călătoria sufletului pe Pământ: aici

FLORIN COLCEAG → Despre existența lui Dumnezeu demonstrată matematic: aici

DAN PURIC → Cine suntem: aici

=================================================================

SCARA VIRTUȚILOR, crucea fiecărui creștin – Sfântul Ioan Scărarul

Scara dumnezeiescului urcuș este alcătuită din 30 de „Trepte” (capitole) și se află și în volumul IX din Filocalia românească.

Treptele scării sunt rânduite de autor ţinând cont, în primul rând, de perspectiva vieţii creştine, adică din punctul de vedere al desăvârşirii morale; în acest sens, putem vorbi de o orânduire a lor, ţinând cont de o succesiune logică. Viaţa însăşi a creştinului este un urcuş, care nu cunoaşte limite decât în Dumnezeu – Treime. Cartea, deşi se adresează cu prioritate monahilor, este folositoare oricărui credincios; laicul care o va parcurge cu sporită atenţie îşi va da seama că cele mai multe dintre sfaturile ei i se potrivesc. Deşi scholiile – notele lămuritoare ce însoţesc fiecare treaptă – au fost atribuite egumenului Ioan Raiteanul, se pare că, de fapt, sunt mult mai târzii, majoritatea avându-şi originea în evanghelismul franciscan şi fiind influenţate, în special, de opera lui Angelo Clareno, care a tradus Scara pe la 1300, pe când se afla în exil şi vieţuia cu monahii din Meteora în Grecia centrală.

Către eliberarea de patimi şi pacea divină
După cum spuneam, Scara este structurată în 30 de trepte. Ea ne prezintă treptele fericirii duhovniceşti, pe care suntem chemaţi cu toţii să le urcăm, aşa cum Sfântul Ioan Scărarul, pilduitor, a făcut-o. Numărul treptelor este simbolic, dar are şi un adânc înţeles duhovnicesc, reprezentând vârsta la care Hristos S-a revelat în deplina Sa maturitate.

El clasifică treptele Scării astfel:

  1. retragerea – presupune ieşirea firii de sub stăpânirea materiei;
  2. neîmpătimirea – constă în golirea omului de tot ce este stricăcios;
  3. înstrăinarea – maică a despătimirii;
  4. ascultarea – fereastra prin care poţi vedea dincolo de sine;
  5. pocăinţa – o întoarcere a omului de la păcat la virtute, prin nevoinţă şi suferinţă;
  6. gândul la moarte – darul lui Dumnezeu prin care deschide sufletului orizontul veşniciei şi perspectiva infinităţii;
  7. fericita întristare – dorul intens după viaţa în Dumnezeu;
  8. mânia – tulburarea sufletului;
  9. ţinerea de minte a răului – ce îngustează sufletul;
  10. clevetirea – care surpă iubirea;
  11. flecăreala – catedrala slavei deşarte;
  12. minciuna – fiica multei vorbiri;
  13. trândăvia – moartea tuturor virtuţilor;
  14. lăcomia – maica desfrânării;
  15. neprihănirea (castitatea) – începutul învierii celei de obşte şi al nestricăciunii celor stricăcioase;
  16. arghirofilia – închinarea la idoli;
  17. nesimţirea – breşa dintre trecut şi prezent;
  18. somnul – îngroşarea minţii;
  19. privegherea – subţierea spiritului;
  20. frica – nedesăvârşirea în iubire;
  21. slava deşartă – vânătoarea virtuţilor;
  22. mândria – închipuirea de sine;
  23. hula – gândurile vrăjmaşilor;
  24. blândeţea – contemplarea tainei lui Dumnezeu;
  25. smerenia – poarta Împărăţiei lui Dumnezeu;
  26. discernământul – curăţenia inimii;
  27. isihia – cale a rugăciunii neîntrerupte;
  28. rugăciunea – maica virtuţilor;
  29. nepătimirea – moartea întru înviere a sufletului;
  30. credinţa, nădejdea şi dragostea – amplitudinea cunoaşterii şi trăirii duhovniceşti.

Omul ajuns în vârful scării se simte eliberat de patimi şi încărcat de pacea divină, iruptă din iubirea lui Dumnezeu.

Simbolul scării, viaţa fiecăruia dintre noi
Impactul pe care l-a avut Scara se reflectă şi în iconografie, motivul „Scării“ apărând atât în zugrăvirea bisericilor (dintre care în ţara noastră se disting frescele de la Mănăstirile Râşca, Suceviţa, Pângăraţi şi Hurezi), cât şi în gravurile şi miniaturile manuscriselor.

Cea dintâi traducere în româneşte a Scării, cu titlul de Leastviţa, care aparţine Sfântului Mitropolit Varlaam, a determinat pictarea ei la ctitoria ştefaniană „Sfântul Ilie“ din cartierul sucevean cu acelaşi nume.

Sintetizând conţinutul Scării, iconografia reprezintă o scară la al cărei capăt de sus aşteaptă Hristos, pentru a-i primi pe cei care au reuşit să urce scara virtuţilor spre Împărăţia cerurilor. De-o parte şi de alta a scării – de multe ori asociată scării din viziunea lui Iacov (Facere 28, 12-13) – sunt reprezentaţi îngerii ce îi ajută pe nevoitori, dar şi diavolii care încearcă să îi tragă în jos sau să îi săgeteze, pentru a-i determina să renunţe, indiferent cât de sus au ajuns. Nu lipsesc nici cei reprezentaţi căzând de pe scară. Simbolul scării este de fapt viaţa fiecăruia dintre noi, iar treptele sunt manifestarea conştiinţei prin curăţirea de păcate. Pentru viaţa sa îmbunătăţită, pentru darul facerii de minuni cu care a fost înzestrat, Sfântul Ioan Scărarul a ajuns să fie considerat, încă din timpul vieţii, drept un pustnic sfânt şi iubitor.

O frescă din biserica Mănăstirii Sinai îl prezintă cu un nimb pătrat, ceea ce sugerează fie că a fost pictat în timpul vieţii, fie imediat după moarte. Poate, de asemenea, să fie şi o sugestivă trimitere la Lumina lui Hristos, Care luminează în cele patru colţuri ale lumii. Chiar dacă acest nimb neobişnuit pare să nu sugereze neapărat sfinţenia, el indică totuşi înalta autoritate de care se bucura. Cea mai veche icoană existentă care îl reprezintă pe Sfântul Ioan cu un nimb rotund datează din secolul al X-lea, fiind o miniatură într-un manuscris.

Sfântul Simeon Noul Teolog a descoperit Scara în biblioteca tatălui său, un laic din aristocraţia secolului al X-lea. Scara virtuţilor a fost şi este considerată crucea fiecărui om.

sursa

=================================================================

La nivel global, oamenii sunt o singură fiinţă. Indiferent de felul de manifestare sau de situare pe scara socială, de gradul de înţelegere a unor fenomene sau lucruri, de rasă sau religie, la nivel profund, omenirea întreagă este, de fapt, un singur om. Fiecare om de pe această planetă este exact ceea ce aș fi devenit eu dacă aș fi venit pe lume în condiţiile respective. Orice om este expresia dezvoltării unei anume potenţialităţi pe care a ales-o în această viaţă.

Din viaţă nu rămânem decât cu acumulările ştiinţifice şi cu faptele de iubire morale! Ele se înregistrează pe un film. De la gând, privire, vorbă, faptă, totul se înregistrează, se computerizează şi apoi ne întâlnim cu noi înșine. Cu acest film plecăm din viaţă. Acesta este tot bagajul pe care îl luăm cu noi sus. Nu plecăm decât cu aceste acumulări. Restul sunt vremelnicii, care ne împing mai degrabă să facem rău. În viaţă, noi avem nevoie de un standard.

Legea cosmică spune că „la ceea ce opui rezistenţă vei atrage spre tine pentru a experimenta”. Popoarele mai pragmatice au încastrat această filozofie divină în formula: „Niciodată să nu spui niciodată! ”, iar ţăranul român cu uluitoarea sa capacitate sintetică a rezumat-o în zicala: „ De ce ţi-e frică, de aia nu scapi!”.

 

„Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să le schimb pe acelea pe care le pot schimba și înțelepciunea să le deosebesc pe unele de altele.”

=================================================================

 Prezentul dorit – program de (auto)educație prin respect și responsabilitate personală.

=================================================================

 

error: Content is protected !!