În partea a doua a cărții – Practicarea celor șapte legi spirituale – autorul propune un program inteligent şi uimitor de simplu, în care fiecare zi a săptămânii este destinată împlinirii uneia din cele şapte legi spirituale.

Chopra sugerează modalităţi pe care părinţii le pot îmbrăţişa pentru a-şi învăţa copiii care sunt adevăratele valori spirituale, prin integrarea unor scopuri spirituale în viaţa de zi cu zi a familiei.

Părinții pot integra aceste legi în familie într-un mod firesc, fără a forța sau pune presiune nici asupra lor și nici asupra copiilor. Aceștia învață din exemplul pe care părinții îl oferă prin ceea ce sunt, nu prin ceea ce spun.

Dacă copiii își văd părinții cum descoperă mai multe sensuri și bucurii în viața lor, sintagma „să fii în armonie cu universul” capătă o forță practică.

În limbajul adulților, spune autorul, cele șapte legi spirituale sunt formulate astfel:

  • Legea potenţialităţii pure (unității)
  • Legea dăruirii (consacrării)
  • Legea karmei (a cauzei și efectului)
  • Legea efortului minim (a non-rezistenței)
  • Legea intenţiei şi a dorinţei
  • Legea detașării
  • Legea dharmei (a menirii în viață)

Când ne adresăm unui copil, aceste legi spirituale sună mai puțin abstract:

  1. Prima lege: Orice este posibil.
  2. A doua lege: Dacă vrei să primești, trebuie mai întâi să dăruiești.
  3. A treia lege: Când faci o alegere, de fapt schimbi viitorul.
  4. A patra lege: Nu te împotrivi – lasă-te dus de val.
  5. A cincea lege: De fiecare dată când îți dorești ceva, plantezi o sămânță.
  6. A șasea lege: Bucură-te de călătoria ta.
  7. A șaptea lege: Te afli aici pentru un motiv.

Rutina fiecărei zile include trei activități, care ne ajută să ne concentrăm atenția asupra legii care guvernează acea zi.

Duminica este ziua purei potențialități

Le spunem copiilor noștri: „Orice este posibil, absolut orice”
Activități alături de copii:
1. Îi ajutăm să intre pentru câteva minute într-o stare de meditație silențioasă
2. Îi inspirăm să aprecieze frumusețea și miracolul naturii
3. Le arătăm și alte alternative pentru diferite situații apărute în familie

Lunea este ziua când dăruiești

Le spunem copiilor noștri: „Dacă vrei să primești, trebuie să dăruiești”
Activități alături de copii:
1. Le sugerăm să dăruiască un lucru unui alt membru al familiei
2. Îi învățăm să primească cu recunoștință
3. Îi ajutăm să îndeplinească un scurt ritual de mulțumire pentru darurile vieții

Marțea este ziua „karmei”

Le spunem copiilor noștri: „Când faci o alegere, își schimbi viitorul”
Activități alături de copii:
1. Vorbim despre o alegere pe care au făcut-o în această zi
2. Le explicăm cum a fost schimbat viitorul nostru de o alegere pe care am făcut-o în trecut
3. Le explicăm ce înseamnă „corect” și „greșit” în funcție de cum ne fac să ne simțim alegerile noastre

Miercurea este ziua celui mai mic efort

Le spunem copiilor noștri: „Nu te împotrivi – lasă-te dus de val”
Activități alături de copii:
1. Găsim un motiv de joacă cel puțin pentru una din sarcinile zilnice
2. Facem tot posibilul să reducem din efortul necesar pentru a îndeplini o responsabilitate importantă
3. Analizăm cum ne-a ajutat Natura

Joia este ziua intenției și a dorinței

Le spunem copiilor noștri: „De fiecare dată când îți dorești sau visezi ceva, sădești o sămânță”
Activități alături de copii:
1. Trecem în revistă toate dorințele pe care ni le-am pus pentru săptămâna respectivă
2. Eliberăm dorințele noastre astfel încât Natura să le împlinească
3. Suntem atenți la clipa de față, acolo unde se împlinește orice dorință

Vineri este ziua detașării

Le spunem copiilor noștri: „Bucură-te de călătorie”
Activități alături de copii:
1. Vorbim împreună despre „cum ești tu, de fapt”
2. Le arătăm că incertitudinea poate fi benefică – nimeni nu trebuie să dețină toate răspunsurile
3. Îi învățăm să simtă că există un echilibru între ceea ce au pierdut și ceea ce au câștigat

Sâmbătă este ziua „dharmei”

Le spunem copiilor noștri: „Sunteți aici dintr-un anumit motiv”
Activități alături de copii:
1. Ne întrebăm între noi „Unde te afli în clipa de față?”
2. Le încurajăm talentele și aptitudinile lor unice
3. Îi îndrumăm să facă o faptă bună pentru ceilalți

Părinții sunt obișnuiți să fie întruchiparea autorității. În această postură, ne situăm mai presus și dincolo de copiii noștri – mai înțelepți, mai puternici, mai experimentați, dispunând de bani și proprietăți. Din această poziție a autorității, părinții au fost capabili să emită judecăți, să aplice pedepse, să stabilească reguli pentru ce este bine și ce este greșit și să procedeze astfel cu un sentiment bine definit al datoriei și menirii lor.

„Cele șapte legi spirituale pentru părinți” este o carte ce descrie un alt gen de datorie și menire. În această nouă viziune, un părinte nu reprezintă o autoritate. Și copilul și părintele sunt suflete; amândoi au pornit în călătoria de inițiere a sufletului. Singura diferență constă în rolurile pe care le-au ales. Toate sufletele sunt nemuritoare; ele nu pot fi create sau distruse. Însă noi ne alegem pentru scurt timp rolurile pe care să le jucăm.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru propria persoană din punct de vedere spiritual este să ne jucăm rolul de părinte cu o iubire profundă, convingere și sentimentul menirii.

Motivul pentru care ne-am asumat rolul de părinte a fost, în cele din urmă, unul egoist – în cel mai bun sens spiritual. Acesta este rolul care ne dă putere și ne inspiră mai mult decât oricare altul. Același lucru este valabil și pentru copilul nostru. În calitate de spirit atotștiutor, nemuritor, copilul noastru a decis să fie un vlăstar slab, vulnerabil, complet dependent de ajutorul nostru. Acesta este rolul pe care îl joacă un copil, cu o convingere și o dedicație absolută.

Și totuși, amândoi, dacă ar fi să renunțăm la rolul pe care îl jucăm, suntem suflete pure, fiecare asemenea celuilalt.

În loc doar să ființeze ca o unitate cu propriile ei triumfuri și eșecuri, fiecare familie este o unitate de suflete. Ceea ce avem în comun nu este locul unde trăim, ce școli urmăm sau ce facem pentru a ne câștiga existența. Noi navigăm împreună pe mările nemuririi – aceasta este adevărata legătură. Când putem vedea dincolo de rolurile pe care le jucăm și totuși să ne interpretăm rolul cu iubire și dedicație, atunci suntem, într-adevăr, spirituali în felul în care facem educație.

Dacă vom alege să trăim în deplin acord cu legile spirituale, vom fi în armonie cu inteligența infinită a Ființei. Astfel, în calitatea noastră de părinți, ceea ce îi învățam pe copiii noștri nu se deosebește de ceea ce trebuie noi înșine să continuăm să învățăm.

Vă recomand cu drag să citiți această carte, în special pentru a obține detalii despre cum puteți îndeplini, concret, activitățile zilnice dedicate fiecărei legi.

sursa: Deepak Chopra – Cele șapte legi spirituale pentru părinți

 

 

Categorii: Parenting

error: Content is protected !!