Analiza Tranzacțională (AT), ca teorie a personalității și a comunicării, dispune de metode și instrumente clare prin care ne putem cunoaşte mai bine, prin care reușim să îi înţelegem mai bine pe ceilalţi şi putem face diferenţa între comunicarea autentică şi cea de complezență sau chiar manipulatorie.
Elementele de bază ale Analizei Tranzacţionale:
- Stările eului
- Tranzacțiile
- Stroke-urile
- Jocurile
- Scenariul de viață
- Triunghiul dramatic
- Pozițiile de viață (existențiale)
- Structurarea timpului
Folosite atent și cu hotărârea sinceră de a ne elibera de măști și poveri (auto)impuse, aceste concepte cheie ale AT-ului ne sunt de mare ajutor și în dorinţa noastră de a comunica mai bine. Trebuie să gândim matur, însă, și să acceptăm faptul că integrarea acestora în cadrul propriului nostru mod de a fi şi de a comunica depinde în cea mai mare măsură de voința noastră, de antrenamentul zilnic.
- Stările eului (diagrama PAC)
O stare a Eului este un ansamblu coerent de comportamente, gânduri și sentimente. Este modul nostru de a ne exprima Personalitatea la un moment dat.
Fiecare ființă umană manifestă trei tipuri de stări ale Eului:
(1) Când mă comport, gândesc și simt într-un mod copiat de la părinți sau de la o altă figura parentală semnificativă, spun că sunt în starea de Părinte.
(2) Când mă comport, gândesc și simt într-un mod care este o reacție imediată, aici și acum, la evenimentele care se întâmplă în jurul meu, utilizând toate capacitățile mele de adult, spun că sunt în starea de Adult.
(3) Când mă comport, gândesc și simt așa cum făceam pe vremea când eram copil, spun că sunt în starea de Copil.
Comportamentul unei persoane este mai bine înțeles în termenii stărilor eului, iar comportamentul între două sau mai multe persoane este mai bine înțeles când este examinat în termenii tranzacției.
- Tranzacțiile
Tranzacțiile reprezintă comunicarea. O tranzacție constă dintr-un stimul și un răspuns între două stări specifice ale Eului a două persoane. Comunicarea între indivizi ia forma unui lanț de tranzacții de acest fel. În funcție de tipul de tranzacții stabilit, comunicarea continuă, este întreruptă sau are loc la două nivele, unul social și altul psihologic (una spun și alta intenționez). Unul din motivele pentru care oamenii tranzacționează (comunică) este acela de a face schimb de stroke-uri.
- Stroke-urile
Nevoia de recunoaștere (stroke=stimulare) este o nevoie fundamentală a ființei umane pentru supraviețuire și dezvoltare. Acești stimuli pot fi verbali sau nonverbali (zâmbet, gesturi, mimică), pozitivi (mângaieri) sau negativi (lovituri). Nevoia de recunoaștere este atât de puternică, încât oamenii preferă să primească stimuli negativi decât să nu primească niciun fel de stimul.
- Jocurile psihologice (manipulative)
Jocurile nu sunt ceva distractiv (aşa cum am fi tentaţi să credem), ci reprezintă tipare (pattern-uri) sociale disfuncționale. Toate jocurile implică desconsiderarea de sine sau a cuiva (fie a celui care joacă în primă fază, fie a celorlalți, iar la urmă a tuturor). Motivația biologică a jocurilor este structurarea timpului și obținerea recunoaşterii celorlalți (stroke-uri).
Jocurile presupun un schimb de replici în care putem distinge un nivel social, aparent, al discuţiei şi unul psihologic, ascuns (un scop nedeclarat). Mesajele exprimate prin cuvinte sunt dezmințite de mesajele nonverbale (incongruență). Jocurile maschează, astfel, exprimarea directă a gândurilor și a emoţiilor şi blochează comunicarea. Au un caracter repetitiv, în sensul că resimţim jocurile ca pe nişte întâmplări care se tot repetă în viaţa noastră şi care ajung să ne întărească concepţia negativă despre noi înşine şi ne lasă la final un sentiment neplăcut. La sfârşitul unui joc, suntem tentaţi să facem afirmaţii de genul Ştiam eu… (că o se se întâmple aşa), De ce mi se întâmplă numai (tocmai) mie aşa ceva?, Am crezut că el/ea e altfel, dar este la fel ca toţi ceilalţi…
- Scenariul de viață
Fiecare om are un plan de viață preconştient sau un scenariu, cu ajutorul căruia structurează perioade mai lungi – luni, ani sau întreaga viață. Comportamentul disfuncțional al unui adult este rezultatul unor decizii limitative, care îi limitează potențialul, pe care acesta le-a luat în copilărie cu scopul supraviețuirii. Primul indiciu referitor la rularea unui scenariu de viață negativ este că experiențele negative se repetă. Asta înseamnă că individul evoluează după o formulă rigidă, eronată, inconștientă, care a fost imprimată prin decizii luate inconștient sub influență parentală. Deciziile au la bază injoncțiunile (cu caracter distructiv) și permisiunile venite de la părinți pentru personalitatea copilului (de exemplu: Nu exista! – când copilul nu a fost dorit și este văzut ca o povară sau obstacol; Nu fi ceea ce ești! – părinți care își doreau un băiat și au avut o fată și viceversa; Nu gândi! – bombardarea cu sfaturi necerute sau suportivitatea excesivă a părinților; Nu simți! – părinții își reprimă sentimentele sau există în familie o interdicție pentru manifestarea sentimentelor; Nu te maturiza/Nu crește! – părinții care își iau valoarea numai din rolul de mamă/tată etc).
Fiecărei injoncțiuni îi corespunde o permisiune/contrainjoncțiune. Toți primim mii de astfel de mesaje de la părinți: Fii cuminte!, Nu fi rău!, Nu minți!, Fii cel mai bun!
Taibi Kahler a descoperit că scenariul se poate derula sub forma a cinci secvențe comportamentale foarte scurte, dar cu rol deosebit, pe care le-a numit drivere: Fii perfect!, Fă plăcere!, Străduiește-te!, Fii puternic!, Grăbește-te! Acestea sunt mesaje conducătoare în viață, iar numele de driver se folosește deoarece copilul simte o constrângere de a asculta de aceste comenzi. El crede că poate rămâne OK (acceptat și iubit de părinți) atâta timp cât ascultă de driver. Toți purtăm aceste cinci mesaje în inconștientul nostru, deși combinate în proporții diferite.
- Triunghiul dramatic
În jocurile din relațiile noastre, jucăm unul din cele trei roluri principale: de Salvator, Persecutor sau Victimă, celălalt jucător principal (oponentul) având unul din celelalte două. Când se află într-un conflict sau se produce o criza, cei doi jucători îşi schimbă locul în triunghi, comutând astfel şi rolurile. Toate conflictele din viață sunt lupte pentru schimbarea poziției în triunghi, în conformitate cu cerințele scenariului de viață.
Fiecare rol implică o desconsiderare: atât Persecutorul, cât și Salvatorul îi desconsideră pe ceilalți (Persecutorul desconsideră valoarea și demnitatea celorlalți, iar Salvatorul desconsideră capacitatea celorlalți de a gândi pentru ei și de a acționa din proprie inițiativă). Victima se desconsideră singură, se vede ca o persoană care merită să fie respinsă și minimalizată (în relație cu Persecutorul) sau crede că are nevoie de ajutorul cuiva pentru a gândi bine, pentru a lua decizii și a acționa (în relație cu Salvatorul).
- Pozițiile de viață (existențiale)
Pozițiile existențiale reprezintă concepția omului despre sine, despre ceilalți și despre lume în general.
Prescurtând OK prin + şi ne-OK prin -, convingerile spun: Eu +/Eu -, Tu +/Tu -. Combinațiile posibile ale acestora dau cele patru poziții de bază:
(1) Eu + Tu + (a succesului)
(2) Eu + Tu – (a aroganței)
(3) Eu – Tu + (depresivă)
(4) Eu – Tu – (a inutilității)
- Structurarea timpului
Majoritatea oamenilor nu se simt deloc în largul lor dacă se află în fața unei perioade de timp nestructurate. Există patru forme de bază ale structurării pe termen scurt a timpului în comportamentul social uman, cu două cazuri-limită. Astfel, dacă doi sau mai mulți oameni se află împreună într-o încăpere, ei au de ales între şase tipuri posibile de comportament social.
1. retragerea, cazul-limită în care oamenii nu comunică între ei;
2. ritualurile, interacțiuni neformale sau formalizate sub înfățişarea unor ceremonii întru totul previzibile, programate din exterior, prin tradiție şi obiceiuri sociale;
3. activităţile, ceea ce numim în mod obişnuit muncă;
4. ocupaţiile de timp liber, mai puțin stilizate şi previzibile decît ritualurile, dar cu un anumit caracter repetitiv;
5. jocurile, seturi de tranzacţii ascunse, cu caracter repetitiv şi cu o răsplată bine definită psihologic;
6. intimitatea, celălalt caz-limită a ceea ce se poate întâmpla între oameni, definită ca o relație sinceră, lipsită de jocuri, cu primire şi dăruire liberă, reciprocă şi fără exploatare.
La nivel personal, AT ne pune la dispoziție instrumente de lucru ușor de înțeles și de aplicat. Puse în practică, aceste metode ne ajută să găsim răspunsuri la întrebări precum De unde am eu credințele astea?, De ce fac ceea ce fac?, De ce fac așa și nu altfel?, De ce mi se întâmplă mereu asta?
La nivel organizațional, AT ne ajută să luăm decizii bazate pe informații din prezent și să ne îndeplinim sarcinile fără să ne lăsăm copleșiți de emoții. Folosind metodele specifice, putem deveni mai eficienți prin extinderea punctelor noastre tari pentru a le compensa pe cele slabe, putem înțelege de ce oamenii reacționează într-un anumit fel și ce nevoi au cei alături de care muncim. Astfel, vom ști care sunt căile cele mai potrivite de comunicare și negociere, astfel încât să obținem ceea ce ne trebuie pentru a fi performanți și, pe cât posibil, și împliniți.
