Există locuri unde aproape totul este „ca şi cum” şi am impresia că asist la o piesă de teatru foarte proastă.
Oamenii cred cu tărie că au valori şi umanitate, par sinceri şi binevoitori. Sunt educaţi, însă autenticitatea şi naturalul a dispărut cu desăvârşire, iar măştile au devenit scuturi în lupta pentru păstrarea locului de muncă şi pentru a crea impresii.
Falsitatea sufocantă, ipocrizia, duplicitatea, minciuna, perfidia, prefăcătoria sunt firescul acestui mediu toxic emoţional, unde oamenii trăiesc o viaţă de dragul unor activităţi mărunte, cu satisfacţii meschine şi în care folosesc neadevăruri pentru a flata şi câştiga încrederea şefului. Pentru că este calea cea mai uşoară pentru îndeplinirea scopului, pare unica şi cea mai potrivită alegere.
Reuşesc de cele mai multe ori să văd şi „omul din om”, dar găsesc unele persoane atât de pustii în suflet încât obosesc până descopăr ceea ce este ascuns.
Aceşti oameni vor realiza – cândva, cumva – că sunt singuri, dar sunt puţine şanse să conştientizeze şi cauza.
Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce scriu… nu şi pentru interpretare.
