Jocurile în care se joacă EU ⁕ Anatol Basarab & Adriana Nicolae

150.00 lei

Descriere

 

Totul începe cu noi, de la realitatea noastră subiectivă, și, în același timp, nu ne putem cunoaște cu adevărat potențialul și reacțiile, modul de manifestare, decât prin relațiile cu ceilalți, cu exteriorul.
Ce fel de lume este aceasta unde sarcina principală și tendința de bază o reprezintă întâlnirea cu sine? Cum este construită și după ce legi și reguli trăiește această lume?
Câteva dintre temele propuse pentru această întâlnire:
  • Eu – concepția sau conceptul de sine: „Eu” ca proces; Eu ca Eu, Eu ca Altul, Eu ca Noi; Eu și „putințele” mele în relație cu mine însumi.
  • Lumea oglinzilor sparte: Cauza multor probleme ale oamenilor se reduce la imposibilitatea de a integra imaginea vie și completă a realității interioare.
  • Influențele exercitate asupra conștiinței: Tu muncești, dar în ce sens, pentru care scop și pentru cât timp, nu știi. Nu ai când să-ți pui astfel de întrebări.
  • Pseudospiritualitatea: Conflictul între ceea ce numim viață obișnuită și ceea ce numim viață spirituală nu există, ci este născocit.
  • Nașterile omului: Iisus spunea că cel care va ține la viața lui, o va pierde, iar cel care își va da viața Lui, o va câștiga… Oare la ce se referea?
  • Căile spirituale: Căile puterii; Căile meditative; Căile situaționale; Căile transformării.
*** *** *** *** ***

Adriana Nicolae – coautor al volumului „Anul devenirii tale”. Licențiată în litere și psihologie, cu studii aprofundate de marketing și integrare europeană la Academia de Studii Economice, Adriana este jurnalist, editor și autor de carte, consilier și trainer. Formarea sa profesională implică și analiză tranzacțională, consiliere creștină și gândire pedagogică strategică, un program parcurs sub îndrumarea profesorului Florian Colceag. Editarea, în 2009, a cărții „Viața care ne trăiește” și întâlnirea cu numerele, în 2010, în cadrul primului curs de numerologie al lui Anatol Basarab, i-au schimbat profund viața. Este implicată în proiecte editoriale și educaționale menite să faciliteze oamenilor conștientizarea și adaptarea la complexitatea lumii în care trăim.

Anatol Basarab, președinte onorific și cofondator al Asociației Numerologilor din România, este specialist psiholog în consiliere pedagogică și educațională, cu studii aprofundate de parapsihologie, numerolog recunoscut internațional pentru acuratețea analizelor și prognozelor sale, autor al unor tehnici psiho-energo-informaţionale cu aplicabilitate în domeniul psihologiei şi al dezvoltării personale. De altfel, a studiat bioenergetica, diagnostica și terapia prin metode netradiționale la Asociația Republicană Știința din Chișinău, mai târziu devenind membru fondator al organizației „Omul Viitorului”.

Studiile aprofundate în domeniile numerologiei, psihologiei și parapsihologiei le-a început la universități din Moscova și le-a continuat în România, unde de peste 20 de ani îi îndrumă și îi pregătește pe toți cei interesați de extinderea conștiinței, experimentarea dimensiunilor propriei ființe și de îmbunătățirea calității vieții, devenind un nume de referință în domeniu și un model prin atitudine și mentalitate de învingător. A fost implicat în diverse proiecte de analiză a situației migraționale Din 2001 este membru OSHO, Academy of Initiation din India. În Rusia a lucrat cu echipele care au pregătit astronauţii pentru călătoriile spaţiale. Este autorul cărţilor „Proprietarul Galaxiei”, „Viaţa care ne trăieşte”, „Numerologia în viaţa fiecăruia”, „Jocurile în care se joacă EU” și, alături de Adriana Nicolae, semnează volumul „Anul devenirii tale”.

*** *** *** *** ***