Numai acei oameni care dețin o calificare înaltă în raport cu viața
se descurcă ușor și trăiesc împliniți.
Semnele de circulație prin viață
Dezvoltare personală prin numerologie
(ianuarie – iulie 2021)
Noi, oamenii, credem că putem vedea și experimenta totul. Dar adevărul este că există mult mai mult în viață decât ceea ce se poate vedea cu ochiul liber. Limitările vederii noastre înseamnă că suntem lipsiți de posibilitatea de a vedea lucruri destul de interesante.
Numerologia
– este o disciplină care studiază omul în totalitatea și în complexitatea lui
– studiază legătura dintre cifre, valorile și semnificația lor calitativă (nu cantitativă, cum e în matematică) și manifestările acestora în lumea reală înconjurătoare
– ne spune că lumea în care trăim este un rezultat al manifestării interacțiunii principiilor cifrelor
Educația ta trebuie să vizeze dezvoltarea potențialului cu care te-ai născut.
Aceste calități trebuie aduse la maximizarea nivelului de succes care să îți permită să fii un om activ în societate.
Îți poți crea tu singur destinul: dintr-un număr de opțiuni, o poți alege pe cea pe care o consideri mai bună în acel moment și context al vieții tale.
Putem începe acum, împreună! Din acest motiv, am creat acest program, cu ajutorul căruia tu să poți înțelege ce posibilități și resurse ai de a-ți face viața așa cum ți-o dorești.
Tematică
- Simbolistica cifrelor. Codul datei de nastere. Cifrele operaționale
- Cifra de vibrație interioară / socială/ cosmică. Cifra destinului
- Matricea psihoenergoinformativă
- Interpretarea căsuțelor: cifre / cifre lipsă
- Interpretarea palierelor orizontale, verticale și a diagonalelor
- Ciclul de 9 ani
- Scara împlinirii
Află care este potențialul tău – ce te ajută, ce te împiedică – și cum poți alege calea ușoară prin viață!
========================
Perioadă înscrieri: octombrie – decembrie 2020
Calendar desfășurare: ianuarie – iulie 2021
Preț program: 700 lei; 100 lei/întâlnire
Înscrieri: contact@adriana-nicolae.ro
========================
Descoperă cum poți alege calea ușoară prin viață!
=================================================================