ROMÂNIA MEA ESTE MINUNATĂ, pentru că are și oameni treziți!

Această pagină este dedicată mentorilor mei și românilor la care privesc în sus, cu admirație și respect.

ANATOL BASARAB

PAVEL CORUȚ

DANIEL DAVID

„Dacă ţii la această ţară, cum ţin şi eu şi alţi români care sunt în străinătate, trebuie să te întorci, să foloseşti oportunităţile care există, să contribui la dezvoltarea acestui mediu universitar, fiindcă dacă se dezvoltă acest mediu universitar, se dezvoltă, practic, România. Noi vizăm o societate vizată pe cunoaştere, care oferă un nivel de trai ridicat. Cine oferă cunoaştere? Aceasta este oferită de cercetare şi de universităţi. Cred că poţi să ai această contribuţie extraordinară pentru a fi satisfăcut profesional, dar şi să conştientizezi că în România succesul tău profesional poate să aibă un impact extraordinar asupra mediului academic şi, în final, asupra ţării. Cred că asta înseamnă a iubi România pentru un om din mediul academic”.

FLORIN COLCEAG site

ELISABETA STĂNCIULESCU site

THEODOR COLDEA emisiuni

AURORA SITĂRUȘ emisiuni

TIBI UȘERIU – Tășuleasa Social

 

TINERI MINUNAȚI, pregătiți să schimbe mentalitatea țării noastre

Andrei-Cătălin Ilie, Teodor Mihai Bica

 

 

RESURSE EDUCAŢIONALE

Predarea-învăţarea interactivă centrată pe elev (material preluat din http://proiecte.pmu.ro/)

=================================================================

 Prezentul dorit – program de (auto)educație prin respect și responsabilitate personală.

=================================================================

error: Content is protected !!