Programe de Dezvoltare Personală pentru tineri

Numai acei oameni care dețin o calificare înaltă în raport cu viața 

se descurcă ușor și trăiesc împliniți.

 

Seminarii 2018

=================================================================

Martie – Aprilie 2018 – Ce facem cu emoțiile negative? – ateliere susținute gratuit în cadrul programului „Săptămâna altfel 2018” la Școala Gimnazială nr. 80 și Liceul Teoretic Bilingv „Ita Wegman”

=================================================================

Iunie 2018 – Raportarea corectă la realitate: Cum să gândim, cum să comunicăm, cum să acționăm 

=================================================================

 

PROGRAME 2019

1. Ne pregătim pentru viață

Umanitatea se află în criză. Trebuie schimbat modul de gândire dihotomic (totul sau nimic/alb-negru) și liniar, în care totul este bazat pe avere-putere. Dacă nu ne schimbăm modul de gândire, s-ar putea ca în viitor să nu mai avem prilejul să mai schimbăm ceva, pentru că nu vom mai avea libertăți de a mai face ceva.

Rezultatele bune la școală nu sunt importante și nici suficiente: statisticile arată că rata de succes a tinerilor care au avut rezultate bune la școală este, în general, extrem de mică. Succesul social nu depinde de rezultatele școlare, pentru că acestea nu arată nimic din dinamica gândirii sau dinamica evoluției elevului.

Până acum, școala a fost un instrument care nu a urmărit dezvoltarea personalității copilului, ci dezvoltarea memoriei și a supușeniei – „calități” care mai degrabă i-au omorât creativitatea, au distrus imaginația și l-au pregătit să devină piesă într-o mașinărie.

Educația trebuie să vizeze dezvoltarea potențialului cu care copilul se naște. Aceste calități trebuie aduse la maximizarea nivelului de succes care să îi permită să fie un om activ în societate.

Iubirea și liberul arbitru reprezintă compoziția cu care Dumnezeu a gândit lumea.

Noi ne facem soarta cu mâna noastră: dintr-un număr de opțiuni, putem alege pe cea pe care noi o considerăm mai bună. Deocamdată, oamenii învață prin încercare-eroare-corectare-modificare a drumului. Omenirea nu a ajuns încă la înțelepciunea care să îi permită să vadă drumul corect de la bun început. 

Totul pleacă de la gândire. Problemele emoționale sunt provocate de modul de a gândi, de aceea tinerii au nevoie să învețe cum să gândească; adulții nu sunt în măsură mereu să îi îndrume, pentru că sunt, la rândul lor, prizonierii unei gândiri defectuoase.

De aici vom porni la drum:  adolescenții vor învăța cum să se raporteze corect la realitate – cum să gândească, cum să comunice, cum să acționeze.

sursa: Florin Colceag

=================================================================

2. Semnele de circulație prin viață – Dezvoltare personală prin numerologie

Majoritatea obiectelor pe care le utilizăm au instrucțiuni de folosire: astfel, nouă ni se pare simplu să păstrăm acele obiecte în cea mai bună stare, avem nevoie doar să respectăm instrucțiunile. Însă viața trăită în armonie cu noi înșine și cu lumea înconjurătoare pare că nu are instrucțiuni de utilizare. Dar nu este deloc așa.

De fapt, noi circulăm nu doar pe străzi, ci și prin viață. Avem semne la fiecare pas și, dacă ne antrenăm în a le citi, ne vom descurca foarte ușor. Dacă nu știm care sunt aceste semne de circulație prin viață, vom trece în mare viteză pe lângă ele, le vom evită și le vom încălca, pentru ca mai apoi să ne mirăm că avem tot felul de suferințe fizice, mentale și emoționale.

Cu toții ne dorim să fim sănătoși, iubiți, fericiți și asigurați din punct de vedere material. Unii oameni dobândesc bunăstarea fără a depune cine știe ce eforturi, pe când alții se străduiesc din răsputeri, dar nu pot atinge ținta propusă. De ce? Pentru că primii au învățat să respecte regulile (semnele de circulație), adică știu cum să gândească, să vorbească și să acționeze corect în raport cu ceilalți.

Nimic nu funcționează în lume și în interiorul nostru fără legi spirituale sau fizice, iar viața trăită în conformitate cu aceste reguli devine simplă și frumoasă.

Vom înțelege cum să trăim armonios și sănătoși doar respectând semnele de circulație prin viață, adică regulile lumii în care trăim!

Perioadă înscrieri și desfășurare: 2019

Revenim cu informații.

sursa: Anatol Basarab

=================================================================

Seminarii 2019

Legile universului și legile naturii 

Manipularea din reclame 

Mesajele eronate din hituri

 

Mentorii mei în aceste programe educaționale sunt Florin Colceag și Anatol Basarab.

error: Content is protected !!